CRESTINISMUL E VIU PENTRU CA EL, HRISTOS, E VIU

Cartea recent (2018) publicata a istoricului american Bart D. EhrmanThe Triumph of Christianity (“Triumful Crestinismului”) adauga la explicatiile date de istorici de-a lungul veacurilor de ce crestinismul a biruit paganismul si nu invers. Autorul, insa, nu e crestin ci apostat. Cu ani in urma a fost un apologet crestin dar in ani recenti a ajuns la concluzii diferite privind identitatea Mantuitorului. Pentru el, la fel ca si pentru multi alti istorici si intelectuali, Mantuitorul e doar Iisus din Nazaret, nu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, ori Mantuitorul. Recomandam totusi cartea, in special celor interesati sa cunoasca explicatiile istoricilor privind buruinta crestinismului asupra paganismului. Fenomenul in sine e uimitor. Privind longevitatea lui ca religie, crestinisimul urmeaza iudaismului, dar e cea mai numeroasa religie. Astazi nu se mai inchina nimeni lui Zeus, Apolo, Zamolxe, Ra, Amon, Mitra si alte zeitati antice. Aceste zeitati au disparut din mintile oamenilor iar crestinismul le-a sters din memoria lor. Pe Hristos, insa, nu l-a sters si nu poate sa il stearga nimeni. Astazi, Hristos are mai multi adepti ca oricind, iar numarul lor creste zilnic. Cum si ce explica asta?
 

Crestinsimul si lumea veche
Meritul principal a lui Ehrman consta in examinearea minutioasa a explicatiilor istoricilor privind triumful crestinismului si a lui Hristos asupra zeitatilor antice. In plus, insa, el propune si un numar de explicatii originale. Ehrman merita aprecieri si pentru tonul politicos al discursului lui. Cu toate ca a devenit apostat, el foloseste un vocabular cuviincios, spre deosebire de vocabularul ireverentios al furibunzilor atei ai zilelor noastre, Dawkins, Harris, Hitchens, si altii. Lecturarea cartii e lejera si cele aproape 300 de pagini de text ale cartii trec repede, fiind structurate in asa fel incit cititorul de rind sa-i poata intelege argumentele. Interesante sunt si datele istorice, sursele si izvoarele scrise pe care Ehrman isi fondeaza argumentele, cit si detaliile inedite pe care le da privind credinta si practicile crestine ale inaintasilor nostri. Ehrman stapineste bine limba greaca si poseda o cunostinta buna a Sfintelor Scripturi.
E indisputabil, in opinia lui, ca in primele patru veacuri ale erei crestine in istoria omenirii s-a produs o revolutie de proportii gigantice pe care istoria nu a mai repetat-o. “The ancient triumph of Christinity, scrie el, proved to be the single greatest cultural transformation our world has ever seen” (“Triumful crestinismului s-a dovedit a fi cea mai mare transformare culturala cunoscuta vreodata in lume”) Un grup mic de oameni simpli, fara carte, (“analfabeti” cum ii numeste el), care se identificau ca si urmasi ai unui Iisus din Nazaret – pe care ei il identificau ca fiind Fiul lui Dumnezeu – cel rastignit si omorit de romani dar inviat trei zile mai tarziu, au intors lumea pe dos. Fara a avea la dispozitia lor putere politica, institutii de invatamint, academii, seminarii, tiparnite, cladiri, ori resurse finaciare. Au cucerit intregul Imperiul Roman, de la rasarit la apus, cu toate ca promovau o religie cu totul diferita de toate celelalte, si mai ales una care impunea exclusivitate si respingerea tuturor celorlalte religii. Convertitilor li se impunea sa se lepede de credintele pagine si sa se inchine unui singur Dumnezeu, Dumnezeul Bibliei.
Crestinismul a adus perspective si norme culturale si morale noi. Bogatilor li s-a impus sa aibe grija de saraci. Comunitatile crestine trebuiau sa se ingrijasca de bolnavi, vaduve, si orfani. Crestinii au incetat sa mai avorteze si sa isi abandoneze copiii. Dupa legea romana copiii nascuti deformati trebuiau omoriti. Crestinii, insa, ii adoptau. Familiile cu copii multi care nu isi mai puteau hrani copiii nu ii mai lasau sa moara de foame ci ii dadeau in grija comunitatilor crestine. Crestinii deasemenea aveau un mesaj si pentru autoritati: puterea politica trebuie pusa la dispozitia oamenilor si folosita spre folosul lor. In felul acesta, afirma Ehrman, “it was Christianity that became dominant and, once dominant, advocated an ideology not of dominance but of love and service. This affected the history of the West in ways that simply cannot be calculated”. (“Crestinismul a devenit dominant si, odata devenit dominant, a promovat o ideologie nu a dominatiei ci a dragostei si a slujirii. Asta a afectat istoria Occidentului in dimensiuni care simplu spus nu pot fi calcutate”.) (Pagina 6) Intrebarea cheie pentru el si alti istorici, insa, este cum a ajuns aceasta doctrina ori ideologie destinata mortii sa domine istoria omenirii. Ce intrebare mai importanta ori interesanta ca asta, scrie Ehrman, ar putea preocupa istoricii si pe cei interesati de istorie, cultura si evolutia societatii? O intrebare si mai directa este “how did a handful of the followers of Jesus come to convert an unwilling empire”? (“cum doar o mana de urmasi ai lui Iisus au ajuns sa converteasca un intreg imperiu ostil”?)
 
Argumentele istorice traditionale
Capitolul 4 al cartii lui Ehrman discuta explicatiile istoricilor dinaintea lui privind triumful crestinismului. Unul dintre primii istorici care a incercat o explicatie seculara a subiectului a fost germanul AdolfHarnack, in The Expansion of Christianity in the First Three Centuries (“Expansiunea crestinismului in primele trei secole), tradusa si publicata in engleza in 1908. Conform studiilor lui si al altor istorici dinaintea lui, la inceputul Secolului IV cind Imparatul Constantin s-a convertit la crestinism, doar intre 7 pina la 10% din populatia Imperiul Roman era crestina. Dupa convertirea lui Constantin s-a produs o convertire la crestinism in masa in intregul Imperiu Roman, astfel incit la sfarsitul Secolului IV jumatate din intregul Imperiu Roman a devenit crestin. Se presupune ca la vremea aceea populatia Imperiului era de 60 de milioane de oameni. Cum ajungem de la 20 de crestini in Ziua Invierii la 30 de milioane in doar 370 de ani? Explicatiile sunt multiple.
Unii istorici au argumentat ca la inceputul erei crestine s-a produs un colaps general al paganismului. Se presupune ca, subit, paganismul nu ar mai fi fost “la moda”, colapsul lui a generat un vid moral si intelectual, iar crestinismul l-a umplut. S-a produs, zic ei, o subsituire naturala a religiilor asa cum s-a observat si la egiptenii antici. (Pagina 106) Paganismul a slabit, fiind luat cu asalt de o religie noua, plina de energie si vitalitate, care a generat interes de partea paganilor si, in timp, i-a convertit la crestinism.
O explicatie mai sofisticata si structurata a fost facuta de reputatul istoric britanic, Edward Gibbon in The History of the Decline and Fall of the Roman Empire (“Istoria declinului si prabusirii Imperiului Roman”). Cartea lui Gibbon e una din capodoperele istoriografiei moderne, fiind publicata in mai multe volume intre 1776 si 1789. Gibbon merita aprecieri pentru ca a recunoscut ca o simpla explicatie seculara a triumfului crestinismului e insuficienta si ca ea trebuie atribuita si “interventiei lui Dumnezeu”. (Pagina 107) Pe linga “interventia divina”, Gibbon a identificat cinci (5) alti factori: (1) zelul inflexibil si intolerant al crestinilor; (2) doctrina imortalitatii; (3) miracolele facute de crestinii primelor secole; (4) moralitatea stricta si inflexibila a primilor crestini; si (5) o puternica structura eclesiastica a crestinismului incipient. (Pagina 107)
 
Personalitati
Istoricii au continuat sa mearga pe traseul initiat de Gibbon dind explicatii similare privind triumful crestinismului. Si aici ne intoarcem din nou la Ehrman si explicatiile pe care el le incearca. In primul rind, Ehrman discuta factorii umani. In opinia lui, doua personalitati mai mult ca oricare altele au cauzat expansiunea crestinismului. Primul a fost Apostolul Pavel, un om deosebit de educat, cunoscator al limbilor antichitatii si a marilor culturi din vremea lui si priceput sa prezinte mesajul Evangheliei intr-un vocabular simplu, pe intelesul tuturor, si in limba greaca, o limba universal cunoscuta in zilele lui. Apostolul Pavel a calatorit mult, a vorbit la multimi mari de oameni, in special iudei, dar si neamurilor carora le-a explicat, pe intelesul lor, doctrine pina atunci necunoscute lor: viata vesnica, notiunea de pacat, mantuirea si invierea mortilor. Mesajul lui, zice Ehrman, a influentat adinc si ireversibil pe multi din cei care i-au auzit mesajele si care la rindul lor au devenit apologeti si propovaduitori ai noii religii.
A doua persoana care a facut un aport important la extinderea crestinsimului a fost Imparatul Constantin, convertit la crestinism in 312 si care a legalizat crestinismul in 313. Dupa convertirea lui, cresterea numerica a crestinismului a fost fulgeratoare. Spre deosebire de alti istorici, insa, Ehrman nu vede in convertirea lui Constantin un factor decisiv in expansiunea crestinismului si nici in decizia lui de a acorda libertate de inchinare crestinilor. Edictul de la Milan emis de Constantin nu a fost un gest strategic desemnat in mod constient sa propulseze crestinismul in detrimentul altor religii.  Dimpotriva, Ehrman crede ca pina la anul 313 crestinismul deja a atins o inertie ireversibila care nu mai putea fi stopata. Relevanta principala a convertirii lui Constantin, adauga el, a fost ca peste noapte crestinismul a incetat sa mai fie o religie persecutata iar libertatea religioasa de care au inceput sa se bucure crestinii a fost factorul principal care a catapultat crestinismul in religia majoritara a Imperiului Roman cu un secol mai tarziu. Daca pina la anul 313 misionarismul crestin se manifesta pe ascuns, dupa 313 s-a manifestat in public si mult mai pronuntat.
 
Credinte si practici
Ehrman devizeaza si argumente originale privind triumful crestinismului asupra paganismului. El crede ca practicile si teologia crestinilor au avut un efect decisiv in extinderea crestinismului. In primul rind, spre deosebire de toate religiile antichitatii, observa Ehrman, crestinii practicau misionarismul si prozelitismul, si cautau in mod activ si constient sa converteasca paginii la crestinism. Nimeni altcineva in antichitate, inclusiv iudeii, nu faceau asta. Locuitorii Imperiului Roman se inchinau zeitatilor lor fara a cauta sa-si convinga vecinii ori prietenii sa se inchine altor zei. Nu exista, zice Ehrman, nicio dovada in istoria antichitatii a unor incercari misionare organizate intre pagini pentru a-si extinde influenta ori castiga adepti. (Pagina 116) In contrast, zice el, spiritul evanghelic si misionar al primilor crestini a fost fara precedent si a rezultat in convertirea multora la crestinism. (“The evangelizing mission of the Christian movement was unparalleled and unprecedented”; “Christians were convinced they had to convert the world”.) (“Misionarismul evanghelic al miscarii crestine a fost fara precedent”. “Crestinii erau convinsi ca trebuie sa converteasca lumea”) (Pagina 117) Misionarismul si castigarea de adepti a fost impusa crestinilor de Apostolul Pavel si Iisus, un aspect al crestinismul pe care crestinii primelor veacuri l-au practicat cu ardoare. Daca inainte de 313 misionarismul crestin a fost afectat negativ de prigoane, dupa 313 libertatea religioas i-a dat un impuls fara precedent. Asta explica, din perspectiva lui Ehrman, de ce de la doar 7 pina la 10% din populatia Imperiului Roman dinainte de legalizarea crestinismului, jumatate din populatia Imperiului a devenit crestina 100 de ani mai tarziu.
Cum au castigat crestinii adepti inainte de anul 313 cind prozelitismul si misionarismul crestin erau interzise? Explicatia lui Ehrman este cu totul fascinanta: crestinii erau misionari in familiile lor, iar apoi in comunitatile lor. Spuneau despre Iisus vecinilor lor, rudeniilor lor, si oamenilor cu care intrau in contact zilnic. Un morar marturisea despre Hristos celor care veneau sa le macine grauntele. Un timplar celor care veneau sa le faca ori sa le repare o masa. Un fierar celor care veneau sa le potcoveasca caii ori sa le ascuta uneltele de lucru. Un macelar celor care veneau sa cumpere carne. Un cizmar celor care veneau sa li se faca ori sa li se repare incaltamintea. In familii, zice Ehrman, persoana care de obicei se convertea prima era femeia, care apoi isi convertea sotul si copiii. Cei care aveau robi, sclavi ori lucratori ii converteau si pe ei. Asa, adauga Ehrman, s-a produs convertirea paganilor la crestinism an dupa an: “Year after year after year: one reason Christianity grows is that it is the only religion like this: the others are not missionary and they are not exclusive”) (“An dupa an crestinismul creste pentru ca e singura religie de acest fel, celelalte nu misioneaza si nu sunt exclusiviste”) (Pagina 120) Surprinzator cu ni s-ar parea noua celor care traim in 2018, exclusivismul crestinismului primar a fost, zice Ehrman, un avantaj in convertirea paganilor. Crestinii propovaduiau renuntarea la alte zeitati si inchinarea la un singur Dumnezeu si un cod moral nou care excludea orice amestec cu viata pagana. Ehrman chiar afirma, emfatic, ca evanghelismul si exclusivismul crestinismului au fost factorii decisivi in triumful lui. (“That combination of evanglelism and exclusion proved to be decisive for the triumph of Christianity”) (“Combinatia misionarismului si exclusivitatii s-au dovedit a fi factori decisivi in triumful crestinismului”) (Pagina 125)
 
Misionarismul crestin al primelor veacuri
Privind misionarismul primilor crestini remarcam un citat dat de Ehrman din scrierile lui Celsus de pe la anul 170. Scrierile paganului Celsus par a fi primele care explica crestinismul si ascensiunea lui din perspectiva autorilor pagani. Pe la anul 170 Celsus scrie: “peste tot pe unde dai peste un grup de baieti, o gramada de sclavi, ori o gramada de prosti, vei da si peste niste invatatori crestini care isi etaleaza noua lor filosofie. In casele oamenilor ii vezi ingramaditi si ascultind: albitori de haine, cizmari, tesatori, prosti, analfabeti, si toti se intretin in discutii, fara insa a avea curajul sa intretina discutii cu oamenii cu carte …” (Pagina 132) Celsus scrie si el ca primii care se converteau la crestinism au fost copiii si femeile “superstitioase” si “analfabete”. Izvoarele antice sprijina afirmatiile lui. Conform unui document facut de autoritati pe cind crestinismul era inca in ilegalitate, dintr-o biserica din Nordul Africii au fost confiscate 16 tunici de barbati, 38 de voaluri, 82 de tunici de femei, si 42 de perechi de sandale purtate de fete tinere. E deci incontestabil ca majoritatea crestinilor primelor secole au fost femeile si fetele. (Pagina 134)
Un alt factor care a propulsat crestinismul a fost natura lui totalitara. Spre deosebire de paganism, crestinismul si doctrina lui permeau toate aspectele existentei umane, inca dinainte de nastere, dupa nastere si chiar dupa moarte. (Pagina 127) Crestinismul poseda o doctrina care tinea de fiecare aspect al fiintei si existentei umane. Oamenii aveau in crestinism un ghid cuprinzator privind viata, viata intima, moravurile, valorile, igiena, relatiile, familia, casatoria, modul de a-si castiga painea, viata economica, viata politica, relatiile cu semenii, relatiile cu strainii, relatiile cu statul si autoritatile si asa mai departe. In contrast, paganilor le lipsea o ideologie de viata structurata.
Miracolele primelor veacuri ale crestinismului au avut si ele un rol in convertirea paganilor la crestinism, afirma Ehrman. (Pagina 130) Intregul Capitol 5 al cartii e devotat de fapt acestui aspect. Un alt factor a fost sensul apartenentei de grup pe care comunitatea de crestini o dadea. Crestinii formau comunitati specifice unde era solidaritate, siguranta si afectiune reciproca. Nimeni nu murea de foame, ori mureau toti de foame. Crestinii se socializau. Formau si intretineau relatii si prietenii. Intre ei nimeni nu era marginalizat ori strain. Se vizitau unii pe altii. Se intruneau cel putin o data pe saptamina, in casele oamenilor, unde cintau si citeau din Evanghelie. Se intrebau de sanatate. Se interesau de sanatatea altora. Ajutau saracii, vaduvele si orfanii. Adopau copiii abandonati. Iar, lucrul care i-a impresionat pe pagini in mod deosebit a fost ca, atunci cind apareau epidemii si oamenii mureau cu miile abandonati in casele lor, crestinii ii vizitau pe ce suferinzi si muribunzi. Multi dintre ei au devenit crestini inainte de moarte. Izvoarele istorice atesta ca nu putini dintre paganii bolnavi s-au insanatosit, fie datorita unor miracole, ori, zic Ehrman si alti istorici, pentru ca isi reveneau dupa ce crestinii ii ingrijau si hraneau. Majoritatea acestor bolnavi insanatositi deveneau crestini. Nu putini dintre crestinii care ajutau pe bolnavi se infectau si mureau, fara, insa, ca zelul ori compasiunea lor pentru paganii bolnavi sa le slabeasca. (Pagina 135-139) A supravietuit un document din Secolul IV care descrie acest zel al crestinilor. (“Heedless of the danger, they took care of the sick, attending to their every need and ministering to them in Christ, and with them departed this life serenely happy …) (“Fara sa tina seama de pericole, ei aveau grija de bolnavi, de oricare nevoi si le slujeau in Hristos, si asa treceau cu serenitate din lumea aceasta…”) (Pagina 138)
 
Crestinsimul e viu pentru ca El, Hristos e viu!
Am reusit sa parcurgem in comentariul nostru de astazi doar jumatate din cartea lui Ehrman. O recomandam din nou, dar, repetam, doar ca tratat istoric, nu doctrina. Ehrman si istoricii isi au explicatiile lor privind triumful crestinismului. Avem si noi, insa, explicatia noastra. Aceea pe care o gasim in Sfintele Scripturi si in care credem: crestinismul a biruit paganismul si e viu pentru ca El, Hristos, e viu. Crestinismul e viu pentru ca Dumnezeul nostru e si El viu! Va salutam deci, in aceasta saptamina a patimilor care precede sarbatorirea Sfintelor Paste cu eternul si adevaratul Hristos a Inviat!
 
AFR Va Recomanda: Oferim o recenzie a cartii lui Ehrman publicata pe 13 februarie de New York Times. Atentionam insa ca, subtil, recenzia e sarcastica la adresa crestinilor, si reflecta genul de jurnalism practicat de New York Times: https://www.nytimes.com/2018/02/13/books/review/bart-d-ehrman-the-triumph-of-christianity.html
 
SOLICITAM VOLUNTARI PENTRU REFEREND
Informatiile publicate in presa in ultima saptamina ne dau nadejde ca referendumul pentru casatorie va fi programat curind. Avem la dispozitie cel mult 30 de zile sa ne mobilizam pe noi si publicul din Romania sa se prezinte la vot. E nevoie ca cel putin 30% din intregul electorat roman sa se prezinte la vot pentru ca amendamentul la Articolul 48 sa fie adoptat. Conform datelor oficiale, in intreaga lume sunt aproximativ 18 milioane de cetateni romani cu drept de vot, adica persoane care locuiesc in Romania ori in afara Romaniei, au peste 18 ani si detin un buletin de identitate ori pasaport romanesc valabil, si un cod numeric personal. Restul romanilor ori cetatenilor romani care nu ideplinesc aceste conditii nu pot vota.
Concret, deci, e nevoie ca cel putin 5,4 milioane de cetateni sa se prezinte la referend si sa voteze. Daca luam in calcul ca 10% din voturi ar putea fi anulate din diferite motive, e necesar ca cel putin 6 milioane de cetateni sa se prezinte la vot. La prima vedere, numarul acesta pare sa intimideze si sa descurajeze, o impresie pe care mizeaza cei care se opun referendumului.
Am ajuns pe ultima suta de metri si se impune sa ne continuam alergarea cu toata convingerea, perseverenta si determinarea pina la capat. Din 2006 incoace ati dat 3 650 000 de semnaturi pentru Articolul 48 si trebuie sa dublam acest numar pentru revizuirea lui oficiala prin prezenta la vot. Lucrul acesta e posibil, dar avem nevoie de mobilizare. Incepind chiar de astazi sugeram cetatenilor tarii sa faca din referend preocuparea lor principala zilnica si subiectul lor principal in discutiile cu cei din familie, biserici, parohii, omilii si persoane terte. Sa-si incurajeze prietenii, colegii si pe toti ai lor sa voteze.
 
De ce e nevoie?
Vom coopera cu celelalte grupuri pro-familie din Romania si ne vom coordona eforturile pentru mobilizarea publicului. In principal, avem nevoie de voluntari care sa distribuie fluturasi si materiale in sprijinul referendumului peste tot unde este permis de lege: in spatiul public, la birou, in biserici, la vecini, etc. Avem nevoie de mii de voluntari.
Intentionam deasemenea sa facem intruniri cetatenesti in diferite orase si localitati din Romania pentru mobilizarea publicului. Nu mizam pe acces la mass media. Dimpotriva, ne asteptam ca mass media sa ne stea impotriva, sa dezinformeze, sa distorsioneze mesajul nostru si al vostru, sa va descurajeze, sa atace Biserica, persoanele si organizatiile cetatenesti care promoveaza referendumul, si sa acorde spatiu generos celor care ni se opun.
 
Repetam: avem nevoie de mii de voluntari. Cei interesati sa ajute ca voluntari sunt rugati sa raspunda acestui email ori sa ne scrie separat la adresa [email protected]Avem nevoie de (1) numele dvs intreg; (2) orasul in care locuiti; si (3) numarul de telefon pentru a va putea contacta in timp util. Important: avem nevoie de toate aceste informatii. Daca una din ele lipseste nu va vom putea contacta si, deci, folosi.
 
Sali de conferinte: Cei care ne puteti pune la dispozitie sali de conferinte unde ne putem intilni cu voluntarii si cetatenii, va rugam sa ne scrieti.
 
IMPORTANT: Ca urmare al apelului lansat duminica, deja am primit multe mesaje din partea dvs dorind sa fiti voluntari. Datorita numarului mare de mesaje, nu putem raspunde individual fiecarui voluntar care ne scrie, dar confirmam primirea mesajelor dvs. Va vom contacta odata ce data exacta a refendumului este anuntata oficial de autoritati.
Pentru familie, casatorie si viitorul copiilor nostri si al Romaniei!
Va multumim! Alianta Familiilor din Romania!
Share this: