Newsletter de Joi

Houellebecq e un scriitor care dă impresia unui pervert. Si in realitate, dar si dupa modul in care scrie. Dacă în realitate e, nu știm, dar personajele pe care și le imaginează în cărțile lui sunt toate perverte. Houellebecq, însă, extinde la scară europeană decadența sexuală care caracterizează personajele cărților lui, dând de înțeles, că însăși Europa a devenit ireversibil pervertă, așteptând, la fel ca și personajul principal din Serotonin, o moarte lentă, fără durere, după ce facultățile fizice care pot asigura plăcerile trupului devin neputincioase.

Obsesia cu sexualitatea

De unde vine această obsesie a personajelor lui Houellebecq cu sexualitatea, și, prin extensie, a întregului continent și a generației prezente? Dintr-o minte focalizată pe plăcere, hedonism, pornografie, și lucruri similare care dau plăcere trupului.

În 2019 a fost publicata versiunea engleza a cartii Serotonin, unde Houellebecq își imaginează viața unui funcționar de stat, angajat al Ministerului Agriculturii, iar ocupația lui principală este să asigure competitivitatea produselor agroindustriale franceze pe piața internațională.

Cu acest scop călătorește intens, în Europa, America de Sud, Africa, Asia. Evită America, dând de înțeles că, pe lângă vinuri și brânzeturi, Franța nu poate da mult Americii. Sarcina lui, însă, e să contracareze prezența produselor americane pe piața internațională, făcând propagandă împotriva giganților agroindustriali americani, inamicul numărul unu pentru el fiind Monsanto.

Ce are asta de a face cu personajul principal al cărții lui Houellebecq? Numele lui e Florent. Florent reprezintă angajatul tipic occidental care muncește într-o companie multinațională ori în funcții influente în administrația de stat. Angajatul, asemenea lui Florent, e singur la părinți. Nu e căsătorit. Nu are familie, nu întemeiază o familie, nu se căsătorește niciodată. Câștigă bine, slujba îi împlinește ambițiile profesionale, și întreține relații cu diferite tinere de-a lungul vieții, tinere din diferite grupuri etnice ori rasiale. Vacanțele sunt lungi, banii trebuie cheltuiți. Pe plăcere și lucrurile care aduc plăcerea.

În timp, însă, Florent își dă seama că abilitățile lui fizice care îi dau plăcerea, inclusiv viața intimă, îi slăbesc. Trupul îi slăbește, se îngreunează, femeile, mai ales cele tinere, îl găsesc mai puțin atractiv, și pentru a-și satisface dorințele personale, Florent încearcă să ademenească fete tinere din țări sărace. Impresia cititorului, de fapt, e că lui Florent îi plac tinerele din Moldova mai mult ca oricare altele. E frustrat, însă, că nu își găsește o prietenă.

Odată ce abilitățile fizice îi intră în declin, depresia lui Florent se intensifică. Între timp, ambii părinți îi mor, se sinucid împreună după ce sănătatea tatălui lui Florent se deteriorează ireversibil. În consecință, tata alege să se sinucidă. La fel și mama. Florent participă la înmormântarea părinților lui, catolici buni, și, pentru prima dată după zeci de ani, aude o omilie de genul celor pe care nu le-a mai auzit din copilărie. Găsește omilia preotului plictisitoare. Pentru o vreme. Căci cuvintele preotului și imaginea trupurilor moarte ale părinților îl urmăresc și îi cauzează neliniște.

Urmărirea e insistentă. Îl urmăresc chiar și în momentele de intimitate și în locurile în care călătorește prin lume. Intră într-o stare de depresie acută și, după ani de indecizie, își ia inima în dinți și merge la un psiholog. I se prescrie Captorix, un medicament antidepresiv care îl ajută să-și revină la normal. Pentru o vreme. E o vreme în care își continuă viața hedonistă, trăind cu o japoneză, o spaniolă, o adolescentă din Jamaica etc. Lista devine tot mai lungă, dar la fel și depresia, iar Captorixul ajută tot mai puțin.,

Read more

În ultimele săptămâni s-a produs un colaps mental în rândurile occidentalilor. Nedumerirea, dezorientarea, inabilitatea de a face o diagnoză a evenimentelor, ni se par evidente. Și nu e de mirare, având în vedere viteza cu care se petrec, în zilele acestea, evenimente istorice extrem de radicale și cu consecințe la fel de radicale.

Agresiune si eradicarea istoriei

China elimină autonomia fostei colonii Hong Kong, fără ca Occidentul să reacționeze ori presa din Marea Britanie să sufle o vorbă. Dimpotrivă, Occidentul își are ochii ațintiți asupra Americii, prevestindu-i colapsul. Privește exact în direcția în care China dorește, dându-i ei oportunitatea de a agresa fosta colonie britanică.

În SUA, evenimentul brutal din mai 25 s-a transformat în anarhie, o anarhie nemaicunoscută din anii 60. Ea s-a extins și în Europa. Manifestări și acțiuni anarhiste se produc în Marea Britanie, Belgia, Franța, iar mai nou și în Australia. Ele sunt atât de radicale și de numeroase, încât dau impresia unui colaps civilizațional.

Statuia lui Churchill a fost dărâmata, temporar, de anarhiști pe motiv că ar fi fost rasist. Alte statui au fost dărâmate în Marea Britanie, Belgia, Franța și în alte locuri cu scopul de a eradica „trecutul rasist” al Occidentului.

Cele mai radicale acțiuni, însă, s-au petrecut, tot de unde au pornit, Minneapolis. În Minneapolis consiliul municipal a decis desființarea poliției. Fabricile incendiate din oraș au anunțat că nu se vor mai redeschide și că se vor muta în alte state.

În Buffalo, New York, 57 de polițiști și-au dat demisia după ce 2 dintre ei au fost suspendați din funcție pentru că au îmbrâncit un protestatar în vârstă. În New York, poliția cere simpatie din partea presei pentru a-și putea face treaba fără a fi demonizată în permanență, dar fără succes. În Atlanta, un grup de polițiști și-a dat si ei demisia.

Read more

Pe Ross Douthat deja l-am menționat de mai multe ori în comentariile noastre, el fiind autorul cărții recent publicate (2020) The Decadent Society: How We Became the Victims of our Own Success / Societatea decadentă, cum am devenit victimele propriului nostru succes.

Douthat e creștin autentic, conservator, are o peniță ascuțită, posedă discernământ, de profesie fiind editorialist la cel mai mare ziar din lume, The New York Times. Soț și tată a 4 copii, Douthat locuiește la New York și a rămas fidel catolicismului în care s-a născut. Nu scrie teologie, ci filtrează evenimentele zilei din perspectiva creștină. Cartea a fost publicată înainte de erupția pandemiei, dar tema dominantă a cărții se aplică și situației noastre pandemice: succesul și bunăstarea de care ne bucurăm se datorează muncii a sute de ani a părinților noștri. În ultimii 50 de ani am făcut mai mult progres economic, științific, și în alte domenii ca oricând. Dar totuși, astăzi suntem mai mizerabili, mai dezorientați moral, mai deprimați și mai dependenți de medicamente anti-depresive pentru a confrunta viața decât oricând.

Stagnare

Era istorică curentă, scrie Douthat, are patru caracteristici: (1) stagnation / stagnare; (2) sterility / sterilitate; (3) sclerosis / scleroză; și (4) repetition / repetiție (adică lipsa de inovație).

Ne aflăm, analizează el, într-o stare de „sustainable decadence / decadență sustenabila”, una care, însă, pentru noi e foarte confortabilă. Această decadență: (1) ne face „comfortably numb” / confortabili și atrofiați față de mizeria morală în care trăim; (2) constituie o formă de „kindly depotism” / despotism indulgent; (3) ne pune într-o stare de anticipație a finalului civilizației; și (4) ne prelungește agonia decadenței.

Recomandam cartea lui Douthat. Cartea e relevantă azi și pentru că, ultima parte a ei, supune unei analize întrebarea „cum va arăta epoca post-decadentă?” Această întrebare e relevantă și pentru aceste zile de pandemie când ne întrebăm, iar specialiștii caută să ne explice, cum va arăta lumea post COVID-19?

Întrebarea, deci, e identică, dar se aplică unor situații total diferite. Când și-a scris cartea, Douthat anticipa un final al erei decadenței, dar și încerca să contureze o lume post-decadentă. Nu a anticipat pandemia, nici o configurare a lumii post-pandemice. Douthat privește la modul în care civilizațiile trecute decadente s-au epuizat de la sine și au fost înlocuite de altele. Ca exemplu, el vede sfârșitul civilizației aztece și înlocuirea ei cu civilizația europeană catolică. Civilizația aztecă s-a prăbușit din cauza decadenței, o decadență intrinsecă aztecilor și populației maya, care nu a putut ține piept erupției pandemiei microbilor aduși de soldații lui Cortes și Pizarro. (Paginile 189 -190)

Read more

De la o zi la alta aflăm tot mai multe detalii privind modul în care China comunistă a infectat globul cu virusul Wuhan. Asta s-a produs pe parcursul a 21 de zile de inacțiune și dezinformare din partea comuniștilor chinezi. Vă împărtășim ultimele date pe care le-am depistat privind subiectul și care au fost publicate într-un dosar din 12 mai de publicația germana Spiegel International. [Link: https://www.spiegel.de/…/a-failed-deception-the-early-days-…https://www.theatlantic.com/…/time-americans-are-do…/611056/]

Decembrie 31, 2019

Nu se știe exact când s-a produs prima infectare. Cert e că ea s-a produs în Wuhan, China. A fost o scurgere a virusului din laboratoarele din Wuhan, ori o infectare subită a vânzătorilor din piețele umede / wet markets ale orașului unde se vindeau pești și produse marine? Autorii articolului nu spun pentru că nu știu. Casa Albă ne spune că virusul a scăpat dintr-un laborator, a infectat oamenii dintr-o piață din Wuhan, iar după aceea s-a extins în toată lumea.

Comuniștii Chinei ne spun tocmai invers, că virusul nu a fost produs în laborator, nu a apărut în piețele din Wuhan, ci că ar fi fost adus în China de un grup de atleți americani veniți pentru o competiție sportivă în toamna lui 2019. Ultima explicație e o fabricație crasă a comuniștilor chinezi pe care nu o crede nimeni. Cine spune „nu există Dumnezeu” nu poate spune adevărul.

Câțiva jurnaliști de la Spigel International au mers în China în aprilie și au luat interviuri pe unde au reușit, ori unde li s-a permis să ajungă. Au vorbit cu medici, oficialități, oameni suferinzi de virus, dar în Wuhan li s-au interzis interviuri cu medicii de la Institutul de Virologie. Acolo s-a încheiat călătoria lor în China, în fața porților faimosului laborator din Wuhan. Într-un sens, deci, informațiile din articol sunt incomplete.

Wuhan e o metropolă uriașă, mai mare ca New York, Londra sau Paris. În acea aglomerație umană, pe 20 decembrie 2019, Chen, un vânzător de produse marine din cea mai insalubră piață din Wuhan, nu se simțea bine. Avea 42 de ani. După 4 zile de febră și vomitări s-a dus la medic. I s-a făcut o perfuzie, fără ca medicii să suspecteze un nou virus la orizont. Situația lui Chen, însă, s-a înrăutățit și pe 26 decembrie a fost internat în spital.

În cele șase zile, însă, tot mai multe persoane care fuseseră la aceeași piață ori munceau acolo raportau aceleași simptome: febră, vomitări, tuse greu de stăpânit. Treptat, în acea săptămână, zeci, apoi sute de persoane s-au dus la medic, iar apoi au fost internați în spitale. În piață se vindeau tot felul de animale exotice și stranii: lilieci, hârciogi, șerpi, pangolini și chiar pui de lup. Pe 1 ianuarie, piața a fost închisă, dar, în aprilie, când jurnaliștii germani au vizitat piața, mirosul greu și nesănătos al pieții încă plutea în aer.

Pe 27 decembrie a fost depistata prima infecție COVID-19 în Franța.

Pe 31 decembrie, municipalitatea din Wuhan a spălat și dezinfectat piața unde se infectaseră zeci de persoane și care au transmis infecția la sute, iar apoi la mii de alte persoane. Tot pe 31 decembrie, medicul ca re l-a tratat pe Chen a ajuns la concluzia că el suferea de un virus până atunci necunoscut. În timp, acel virus a primit numele de COVID-19. Medicul și-a împărtășit impresiile cu alte laboratoare din China, iar apoi din Statele Unite. Pe 11 ianuarie, autoritățile chineze au închis laboratoarele din Shanghay, unde se examina coronavirusul și germenii depistați la cei infectați.

Read more

Devenim prizonierii statului providențial?

Incercam să discutam, din când în când, contururile care deja încep să se configureze privind epoca post-Covid-19. Că virusul COVID-19 deja a împărțit zilele noastre într-o eră pre-COVID-19 și una post COVID-19 nu se mai pune la îndoială. Întrebarea cea mai fierbinte, însă, este cum va arăta lumea post-COVID-19 din punct de vedere economic, politic, social, geopolitic etc. Astăzi discutam un subiect care neliniștește: relația din stat și cetățean, intrebind: vom deveni noi prizonierii statului providențial? Există precedent și tentație în acest sens. Istoria ne adeverește că în vremea faraonilor, pe vremea lui Iosif, milioane de egipteni s-au făcut robi lui faraon și statului pentru a-și salva viața. Pentru ei, faraon era încarnarea autorității providențiale.

Evenimentele acelea s-au petrecut cu aproape 3500 de ani în urmă, dar natura omului, tentațiile și proclivitățile ființei umane în vremuri de cataclisme și pandemii au rămas aceleași: pentru a ne proteja, suntem gata să acordăm statului un rol exagerat de important și dominant în societate.

Tentația aceasta e și mai mare și serioasă în zilele noastre deoarece statul secular deja ne-a ademenit și programat să fim dependenți de el pentru bunăstarea individuală. În anii 80 ai Secolului XIX, Cancelarul Germaniei, Bismark, a lansat primele politici socialiste din Europa pentru a preveni clasa muncitoare germană să fie infectată de virusul marxismului și comunismului. Imediat după aceea, britanicii au făcut la fel, iar apoi au urmat francezii, scandinavii și alte țări europene până când cetățeanul a devenit extrem de dependent de stat pentru bunăstarea personală. În timp, politologii și sociologii au numit statele socialiste democrate “nanny states” (de la cuvântul „nanny” care înseamnă bonă sau doică”) ori „welfare states / state asistențiale”. Noi le numim „state providențiale”. Și România a devenit un fel de „nanny state”, dar, din lipsă de bani, nu în aceeași măsură ca statele mai afluente occidentale.

În aceste zile de pandemie statul a dovedit că vrea și are capacitatea să se ocupe de noi. Peste tot se dau ajutoare de șomaj, milioane de muncitori sunt în șomaj tehnic, statul dă măști populației pe gratis, concediile sunt prelungite, salariile unor persoane cresc semnificativ, firmele (mici ori mari) sunt sprijinite cu sume mari de bani de către stat pentru a nu da faliment. Lista acestor ajutoare devine tot mai lungă de la zi la zi, sumele alocate cresc exponențial, și așa devenim tot mai dependenți de stat și de abilitatea lui de a ne ține protejați.

Read more

In masura in care putem, analizam, din perspectiva valorilor, diverse proiecte legislative importante care intra in dezbatarea nationala. Ne intrebam, e el bun pentru noi, comunitatea crestina? Ne promoveaza ori inhiba drepturile ori valorile? In cazul de fata, legea privind vaccinarea persoanelor in Romania, submineaza drepturile parentale. Colegii nostri din alte grupuri pro-familie au facut o treaba buna informind publicul din Romania asupra pericolelor continute in proiectul de lege. [Link: https://luptapentruviatata.wordpress.com/2020/01/30/va-rog-de-dragul-sanatatii-si-a-vietii-dvs-si-a-celor-dragi-dvs-informati-va-implicati-va-si-transmiteti-mai-departe-partea-i/]

Argumente impotriva legii vaccinarilor

In opinia lor: (1) Romania va putea deveni o colonie a marilor companii farmaceutice care produc vaccinele; (2) nu suntem informati privind efectele negative ale vaccinelor; (3) pedepsele sunt exorbitante si neconstitutionale in cazurile in care parintii nu se conforma cu viziunera statului privind vaccinarea; (4) companiile farmaceutice de azi nu poseda altruismul, onestitatea intelectuala ori statura morala a persoanelor extraordinare din trecut care au descoperit medicamente de prevenire a bolilor molipsitoare (pojar, tuberculoza, SIDA, boli transmisibile).

Acestia din urma au studiat in laboratoare ani de-a rindul din pura compasiune pentru cei suferinzi fara sa se imbogateasca. Companiile farmaceutice, insa, o fac pentru profit. Isi asuma un risc intentionat si aloca, din start, sume enorme pentru a plati daunele impuse de tribunale. Dar, in final, profitul, mai mult ca sanatatea oamenilor, este tinta principala a eforturilor lor.

In opinia noastra legea privind vaccinarea romanilor submineaza drepturile parentale. Ca de obicei, statul secular cauta sa ne exproprieze autoritatea parentala. Face aici refetinta la  Articolul 21.

Ne preocupa PREZUMPTIA CONSIMTAMINTULUI (Articolul 21.3). Statul presupune ca parintii consimt ca fii si fiicele lor sa fie vaccinate. Ne pronuntam de multi ani impotriva prezumptiilor legiferate de stat pentru ca ele submineaza drepturile omului. S-a discutat si inca se discuta: (1) prezumptia donarii de organe: ne opunem; (2) prezumptia ca oamenii in virsta care bolesc si zac in pat prefera sa fie eutanasiati in loc sa traiasca: ne opunem; (3) prezumptia ca parintii sunt de acord ca educatia sexuala sa fie predata in scoli: ne opunem.

Read more

A venit vremea să privim cum stau lucrurile în România în aceste zile de început ale noii ere umane: epoca COVID-19. Voi vorbi astăzi despre legea educației sexuale din România promulgată de dl Iohannis in aprilie. Și nu numai.

Cu doar câteva luni în urmă am comentat despre explozia desfrâului care s-a produs în lume la doar câteva săptămâni după ce am pășit în noua eră a istoriei omenirii – era COVID-19. Discutam ascensiunea avortului, a pornografiei, a legalizării căsătoriilor homosexuale, a legalizării eutanasiei, a disprețului față de familie ca instituție, a disprețului mass-mediei față de creștini, a campaniei împotriva procreării umane. Să vedem, însă, ce se întâmplă în România. A fost Romania afectata de aceste fenomene?

Promulgarea legii educatiei sexuale

Seculariștii României s-au folosit de situația de confuzie generată de coronavirus și au realizat ceea ce n-au reușit tentativele similare din trecut în România: clasa politică din România a ridicat România la nivel european legiferând, in aprilie, educația sexuală în România. Textul legii poate fi accesat aici: https://www.ilegis.ro/oficiale/index/act/224685

Modificările legii impun autorităților școlare, atât publice, cât și private, să includă în curicula școlara „derularea sistematică … de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii …”

Accentuam: aceste obligații sunt impuse nu doar instituțiilor publice de educație începând cu grădinița (adică copiii), ci până la nivel universitar. Ele sunt obligatorii și pentru instituțiile private, adică grădinițele creștine, liceele creștine, universitățile creștine.

Cu riscul de a vă plictisi, va scriem din nou ca v-am atenționat asupra acestui pericol și că e pe drum, încă dinainte ca România să intre în Uniunea Europeană. Majoritatea creștinilor ne-au ignorat, ba unii ne-au găsit pledoariile a fi plictisitoare și irelevante pentru România și mai ales pentru instituțiile de învățământ creștine.

Iată, însă, că ceea ce atenționam a devenit realitate. O realitate periculoasă. Legea impune o „derulare sistematică” de „programe” (la plural) de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală. Programele sunt permanente, pentru că ele trebuie predate „cel puțin o dată pe semestru”.

Read more

Gândirea bizară și arogantă a lui Yuval Noah Harari la începutul erei COVID-19

Până acum două luni eram programați de ideologiile seculare să gândim că suntem stăpâni pe soarta noastră. Dar un mic incident, deliberat ori din accident, petrecut în China comunistă în toamna ori iarna lui 2019, a oprit lumea în loc, dându-ne de înțeles că nu suntem și nici nu vom putea fi vreodată stăpâni pe soarta noastră. Aceasta e probabil una din cele mai importante lecții pe care le vom învăța, speram, din această pandemie.

Primii 15 ani ai noului Mileniu au fost ani ai aroganței în domeniul științei și gândirii seculare. Descoperirile făcute în biologia moleculară, fizica nucleară, informatica și alte domenii ale științei ne-au făcut încrezători ca putem fi stapini pe soarta noastra. L-au transformat pe homo sapiens într-o ființă arogantă care, mai până acum două luni, se credea stăpână pe soarta ei, capabilă să-și croiască viitorul așa cum și-l dorește, să-și prelungească viața și să transforme societatea prin intermediul științei într-una perfectă.

Primii 15 ani ai noului Mileniu au fost inundați de cărți, studii, rapoarte, filosofii seculariste, moduri noi de gândire care aveau aceeași temă în comun: datorită științei, omul s-a „eliberat de Dumnezeu”, fiind capabil să-și decidă singur soarta. O soartă perfectă, fără dificultățile cunoscute de generațiile dinaintea noastră: foamete, boli, epidemii, războaie.

Cartea care reprezintă un fel de apogeu al aroganței (și nebuniei) acestui mod de gândire a zilelor noastre este Homo Deus / Omul Dumnezeu, publicată în 2017 de israelianul Yuval Noah Harari. Dacă cineva a crezut vreodată în știință și capacitatea ei de a ne transforma în „dumnezei” care își aleg și determină singuri soarta, persoana aceea e Harari. Idolatria pe care Harari o răspândește în cartea lui se numește „scientism”, iar idolul căruia el i se închină e știința. Ceea ce ne așteptam de la un ateu.

Read more

Nu există persoană pe planetă care să nu poarte ceva îmbrăcăminte ori să aibă un obiect pe care să nu scrie „Made in China”. Dacă nu îmbrăcăminte, atunci încălțăminte, ochelari, ceas ori alte lucruri similare. Nu există casă ori familie niciunde pe planetă în care să nu existe un lucru, aparat, obiect care să nu fi fost „made in China”. După cum nu mai există nicio persoană ori casă de pe întreaga planetă care să nu fi auzit de ultimul produs „Made in China” care a apărut pe piața mondială și care s-a extins în toată lumea cu viteza sunetului: coronavirusul, COVID-19. Dar este un produs cu care China nu se poate mândri.

Covid-19, Made in China

Începem să ne obișnuim și să ne revenim încet, încet, din amețeala cauzată de rapiditatea cu care „the Chinese virus”, cum spunea dl Trump, continuă să se extindă în toată lumea. Și asta ne ajută să ne cristalizăm gândurile, să tragem câteva concluzii, la rece, privind acest gigant al istoriei contemporane, China comunistă și ultimul produs Made in China pe care l-a dat ea omenirii – cea mai mare panică globală cunoscută istoriei. Nu cea mai letală, în comparație cu epidemiile de acum sute ori mii de ani, dar cea mai bine cunoscută și extinsă în toată lumea și care a panicat întreaga omenire.

Am putea spune că noi, occidentalii și europenii, suntem în principal vinovați pentru turnura radicală înspre rău pe care China a luat-o în ultimii ani și care a culminat în exportul lui COVID-19? Tindem sa spunem ca da. Aceasta este perspectiva din care vom analiza azi pandemia coronavirusului.

E anul 2020. Acum 30 de ani, in jurul anului 1990, China comunistă a început să se deschidă către restul lumii, adoptând politica folosită de Lenin și sovietici în ani 20 ai secolului trecut, când rușii mureau de foame. Au adoptat the New Economic Policy / Noua Politică Economică, care a deschis Orientul Îndepărtat / Far East pentru investițiile corporațiilor americane și occidentale. Așa a apărut Occidental Petroleum, azi cunoscută ca Oxy Chemical. Au apărut și altele. Au fost corporații care au ținut în viață sistemul comunist sovietic, au prevenit colapsul lui, l-au finanțat, și au exportat propagandă sovietică în Occident. Rusia Sovietică, spuneau ele, este o țară pașnică și comunismul nu e chiar atât de rău. Din acest târg ori pact cu diavolul au câștigat sovieticii și corporațiile globale de atunci.

Read more