Drama familiei Petru și Camelia Furdui a început pe 26 aprilie 2021, când cei 7 copii ai soților Furdui, români rezidenți în Germania, au fost preluați în custodie de către Jugendamt (JA), serviciul de protecție a copilului din această țară.
„Preluare în custodie” am zis? Răpire ar fi, de fapt, o modalitate mai exactă de a descrie ce s-a întâmplat.
Din istoria modernă știm că naziștii foloseau agențiile de stat, în anii 1930-40, pentru a lua copiii din familii și a le modela loialitățile în folosul celui mai atroce experiment politic cunoscut de om. Racolați în organizația Tineretului Hitlerist și îndoctrinați, viitorii adulți aveau să devină unii dintre cei mai mari criminali de război ai istoriei. Omenirea s-a înspăimântat când, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a descoperit amploarea fenomenului de îndoctrinare în masă a copiilor și tinerilor în nazism. Ca o expresie a deciziei comunității internaționale de a nu permite repetatea unor asemenea orori, ONU a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Central în textul acesteia, ca garanție că niciun stat nu va mai dispune de asemenea instrumente de coerciție, sunt plasate drepturile părinților, primii și cei mai importanți educatori și gardieni ai copiilor.
Din păcate, obiceiurile vechi se dezvață greu. Germania, azi, este unul dintre statele care încă mai răpesc copii, iar Jugendamt se arată ca o moștenire a unui trecut întunecat de care ne despart mai puțin de o sută de ani.
Cel puțin aceasta este o concluzie la care am ajuns pe baza a ceea ce am auzit și citit în cazul Furdui.
Iată câteva dintre concluziile pe care JA le-a exprimat cu privire la Familia Furdui după sechestrarea copiilor, concluzii pe care ne întemeiem opinia conform căreia funcționarii JA au încălcat dreptul internațional:
- De două ori pe săptămână – a concluzionat agenția de „protecție” a copilului – familia mergea la Hanovra pentru a asculta Evanghelia;
- Acasă se făceau rugăciuni, inclusiv la masă, și se cântau imnuri creștine;
- Părinţii le-au cerut copiilor lor să trăiască după principiile lor (ale părinţilor);
- Copiii au fost ținuți departe de „influența societății”;
- Ocazional, familia frecventa o biserică din Mannheim, unde se propovăduia disciplinarea copiilor.
Autoritățile germane i-au portretizat pe soții Furdui ca fanatici religioși al căror stil parental, influențat de Biblie, le altera grav aptitudinile de a-și crește cei șapte copii.
Ce mai reproșează Jugendamt părinților Furdui? Că lipsesc copiii de întreaga paletă a educației seculare. De fapt, Petru și Camelia nu își lipseau copiii nici de aritmetică, de geometrie, de citit și de scris, de istorie, geografie, anatomie ori limbi străine și nici de educație în sensul civic și social. Ceea ce nu era inclus în programul parental din casa Furdui erau îndoctrinarea în valorile statului secular, care foarte des intră în conflict cu valorile biblice. Avortul ar putea fi o „valoare seculară”, dar Biblia îl privește ca pe o crimă. Monogamia și fidelitatea în căsătorie ar putea să nu fie „valori seculare”, dar cu siguranță se regăsesc în Evanghelie. Celibatul și abstinența sunt prost văzute de libertinul sistem educațional secular, dar ele sunt valori biblice. Din păcate, am ajuns să trăim acele vremuri în care o familie centrată pe Hristos nu poate privi statul secular altfel decât cu respectul datorat Cezarului, căruia să i se dea „ale sale”… și atât.
Pe scurt, agenții Jugendamt au decis că sunt îndreptățiți, ca pedeapsă pentru soții Furdui, să despartă pe Camelia și Petru de copii, luându-i pe aceștia din urmă în custodie. Unii dintre ei au fost dați în plasament unor asistenți maternali germani, fiind astfel întreruptă brutal continuitatea culturală și religioasă de care copiii aveau parte acasă.
Într-adevăr, Statul secular e bolnav de gelozie: el vede în familia unită, nucleară, monogamă, un formidabil oponent, ca punct de convergență al fidelităților individuale.
Problema nu e însă gelozia, ci transformarea ei în abuz: statul vrea să „apere” copiii de părinții „fanatici religioși”, cu toate că știe că încalcă dreptul international. Conform acestuia, reamintim, părinții au drepturi care primează, inclusiv dreptul de a-și învăța copiii că valorile statului laic sunt în conflict cu valorile creștine. Nu e un lucru nou acest tip de educație; nouă este îndrăzneală și brutalitatea în creștere cu care autoritățile seculare – Barnevernet și Jugendamt sunt două exemple cu care suntem familiari – trec, din ce în ce mai des, linia roșie.
JA i-a luat așadar, prizonieri pe copiii Furdui, i-a târât într-un exil secularist și le-a confiscat identitatea creștină. Procedând astfel, a încălcat drepturile civile ale membrilor familiei, dreptul internațional și normele de temelie ale civilizației europene.
Iar drama familiei n-a rămas fără răspuns, după cum n-a rămas nici cea a familiei Bodnariu.
Au avut loc sau se pregătesc o serie de pichete de protest în fața Ambasadei Germaniei din București, la Viena, Hamburg, la Consulatul german din Timișoara, în Italia, la Ravena și Roma, cât și în România, în fața clădirilor administrative din Oradea, Cluj, Pitești și Alba Iulia; Suceava, Hunedoara, Arad, Bistrița, Baia Mare, Sălaj, Sibiu, Iași și Chișinău. Au avut loc și au loc în continuare contacte și întrevederi pe canale diplomatice între guvernele și diplomația române și germane, precum și contacte la nivel parlamentar.
Pentru a lua parte la acțiunile internaționale de sprijinire a familiei Furdui, Alianța Familiilor din România desfășoară la rândul său pichetări în diferite orașe din România, pentru a arăta că și mișcarea pro-familie românească se solidarizează cu familia Furdui.
Solicităm reunirea cât mai grabnică și necondiționată a copiilor cu părinții lor!
Vizitați site-ul oficial al campaniei: furduifamily.org